2 Adevărat sau fals?
Mama i-a dăruit Băiatului un Pui de iepure.
Mânzul a strănutat, gâdilat de mustățile
Puiului de iepure.
Năsturel și-a prins capul în oala cu smân-
tână.
Năsturel a scăpat de oala cu smântână cu
ajutorul Băiatului.


textul::



textul: A apărut Tata, cu un Pui de iepure de casă în brațe.
Lasă-i, femeie, să se joace! ... Uite, copii, v-am adus un
prieten mai mic decât voi ...
Numai că lucrurile date peste cap de ei trebuie să le pun
eu la loc şi nu cine le ia apărarea! adăugă Mama.
Băiatul, Mânzul și Năsturel se făcură că n-aud vorbele
ei. Erau tare preocupaţi de noul lor prieten. Băiatul il ţinea în
brațe, ocrotindu-i trupul plăpând. Acesta zvâcnea din când
în când, vrând să scape din strânsoare. Avea niște urechi mari
şi lucioase ca frunza proaspătă de ştevie. Blana brumărie era
netedă și moale, ca de catifea ... De sub ea se simteau oasele
mici și mușchii zvâcnind întruna. Inima îi bătea cu putere.
Băiatul il puse în iarbă și Puiul de iepure se tupilă pe labele
de dinainte, mai mult mort decât viu. Mânzul își apropie botul
de el. Il mirosi. Strănută tare, gadilat pe la nări de mustățile mari,
mai mari decât mustățile lui Somnorilă, motanul alb și gras.
Când Mânzul strănută, Puiul de iepure ţâşni în iarbă și, arun-
cându-se în salturi caraghioase, dispăru sub frunzele de viţă.
Deodată, din bucătărie, se auzi larmă mare de cratițe și
căldări trântite, de străchini și farfurii sparte. Izbindu-se când
de un perete, când de altul, când de prag, mergând împleticit,
ducându-şi mereu labele din față peste cap, pe ușă apăru o
dihanie nemaivăzută. Scheuna și se lasa la pământ, încerca
să meargă de-a-ndăratelea, vrând parcă să-şi lase capul într-o
parte şi să-și ducă trupul în altă parte.
La început, Băiatul se sperie. Se sperie și Mânzul. Apoi, privind mai bine la arătare, Băiatul incepu så
radă, ținându-se cu mâinile de burtă, sărind într-un picior, tåvålindu-se pe iarba din fata casei. Incepu
sá se veselească şi Manzul, sărind în două picioare, așa cum făcea de obicei după ce-şi vâra botul in pumni
Băiatului şi-i fura câte o bucată de zahăr.Acum insă, alta era pricina veseliei. Dihania care li se invartea in faţă,
orbeşte, era chiar Năsturel, prietenul lor, a cărui lăcomie la mâncare il
băgase, după cum se vedea, in bucluc
Ce se întâmplase? Nimic altceva decât că, atunci când Mama
începuse să-i certe pentru hármálaia pe care-o făceau, iar Tatăl apăruse
cu Puiul de iepure in brate, Năsturel, lacom ca intotdeauna, simţind miros
bun de mâncare, se strecurase in bucătărie, dibuise o oală cu smântână,
işi vårase repede botul în ea, până peste urechi, iar când să scoată capul
afară, pas de-l mai scoate! Din cauza urechilor, oala nu mai vrea să iasă de
pe capul cățelului.
S-a muncit el cât s-a muncit să tragă oala de pe cap cu labele sale
cu gheare ascuțite, dar oala n-a vrut cu niciun chip să iasă. A stat o
clipă nemişcat. A auzit pași și a crezut că a intrat Mama in
bucătărie. Fuseseră însă pașii Băiatului, care se
dusese spre Tatăl său să ia Puiul de iepure in
brațe. Insă, în oala cu smântână, zgomotul
paşilor crescuse și, înspăimântat de
ce-o să i se întâmple ca răsplată la
boroboata făcută, Năsturel a vrut să
fugă. Dar cum să fugi, dacă ai capul
într-o oală și nu vezi încotro o apuci?
A nimerit printre cratițe, peste
căldări și farfurii, dărâmându-le pe
toate dintr-o izbitură.
Acum, bietul căţel se tăvălea
prin iarbă, doar-doar o scăpa de
cursa în care căzuse. Tata râdea pe
înfundate.
Când, tot rotindu-se în jurul cozii, ca o sfârlează, Năsturel lovi oala
cu smântână de trunchiul dudului. Oala se sparse, împrăștiind în jur ce mai
rámásese.
(Boroboata, de Petre Ghelmez)​