"Plecând cu noaptea-n cap, lucrând toată ziua intins şi întorcându-se pe intuneric, n-avea Dutu nici timp să mănânce, nici să doarmă, dar era om care tine la tavaleală, şi cu atât mai bine i ticneau duminicile şi zilele de sărbatori, când Stanca se gătea ca o porumbită, lua pe cel mic in brate şi pe cel maricel in coadă şi mergeau cu totii la horă, nu ca să joace, ci ca sa nu stea singuri acasă. Iar dacă era odată la han nu puteau så macine-n sec: tot pe timpul cát statuse-n oştire a luat Dutu şi deprinderea de a nu-şi trage, când n-are nevoie, nimic de la gură. De ce adică muncea el toată săptămâna?! Casa ii era plină; nevasta şi el erau bine îmbrácaţi, copiilor mu le lipsea nimic, in lada se adunau incetul cu incetul polii pentru perechea de boi, e
un om bogat cine-i sănătos şi ştie så rabde şi să muncească. Un singur păcat avea Dutu: baiat deştept, gureş şi curatel, el a mai invățat la oştire şi vreo trei buchii, și acum se credea yi era tantos de l-ai fi socotit in randul oamenilor cu două juguri de câte patru bot. I s-ar fi
trecut, poate, și asta, dar mai era şi rău de gură şi nu suferea ca cineva să-l atingă la sărăcia hii.
