"Fierbeau văzduhurile şi cerurile clocoteau sub descărcările zguduitoare ale tunetelor, şi
pământul era înfricoşat şi se cutremura nemernic, până în cele mai din adanc ale temeliilor sale,
sub ropotul de trăsnete care cădeau asurzitoare prin intuneric, ca nişte imense bombe de
flăcări, şi spulberau, ca şi cum ai sufla intr-un strop de fårână, fruntile de stànci îndrăznete ale
celor mai semeţi dintre muntii lui... Şi sub zvârcolirea farà de margini a frământării şi sub urgia
întregului zbucium al fàpturii, zagazurile cerului se rupserà, jgheaburile adâncului se desfundară
şi, din înaltul întunecimilor, se prăpăstuiră asupra pământului, cu şuier de aer sfâşiat, potopul
greu al apelor cereşti... Şi gemåtul vijeliei pustiitoare îşi amesteca simfonia sa de nimicire cu
urletul rostogolirii clocotitoare a suvoaielor pământului... lar sub urgia vijelioasă a apelor,
stàncile, zguduite din înălțime și smulse de pe temeliile lor de veacuri, se rostogoleau
prăpăstios în genunile adânci ale văilor... şi sub izbirea lor neîndurată, brazii trufaşi ai codrilor
se frângeau cu glasuri de trăsnet şi umpleau depărtările întunecoase şi goale cu cel mai de pe
urmă răsunet prelung al prăpăstuirii lor de veci!..." (Calistrat Hogaş - Singur)


Desprinde o personificare din text​