Vreau argumentare basm la acest text, îmi trebuie pana mâine. Dau coroana și 30 de puncte, dar sa nu fie bătaie de joc.
A fost odată ca niciodată că de n-ar fi nu s-ar mai povesti.
A fost odată un băiat El, de la nasterea lui, se pomenise bubos. Ce n-a făcut el
så se curete de bube? dar in desert. Baietii la joc şi fetele la hora il huiduia si fugiau
dânsul ca de o leprà.
Și fiindcă n-avea încotro, si el, biet, își înghitea amarul, şi răbda. Nici tu joc, nici tu
veselie, nici tu dezmierdare. Se uita cu jind la ceilalti băieţi şi flăcăl, cum unii se încurau
jucându-se, cum altii se zbenguiau cu fetele, si råmnea la dânşii.
In toate zilele se ducea el la un put de aducea apă pentru casă. Drumul insă ii er
pe la curtea imparatească. Intr-o zi, când scoase apă văzu în ciutură un ghigort". Bucuria
lui, că o să aibă în ziua aceea legumă mai deosebită. Când, ce să vezi d-ta? pestele
incepu să-i vorbească:
- Flacăule, aruncă-mă lară în put, și nu-ti face păcat cu mine, că mult bine ti-oi prinde
și eu vrodată.
Baiatul se minună de asta; cum de să vorbească un peşte? Simți el că trebuie să fie
aci la mijloc ceva năzdrăvan şi-i dete drumul in put.
Fata împăratului nu voia cu nici un chip să se mărite. Ce nu făcu bietul tată-său, ce nu
drese ca să-și dea fata la casa ei, dară ca s-o înduplece, ba. Ei nu-i da inima să-şi lege
capul cu nici unul din petitorii ce veneau să o ceară, deşi toţi erau împărati și fii de împărați.
Băiatul cel bubos însă de câte ori trecea cu cofa la apă şi ea era la fereastră, vedea
cà il tot råde. El nici să se gândea că pentru dânsul se punea la fereastră, şi că il pândea
până ce trecea, ci socotea că aşa este ea de felul ei cu zâmbetul pe buze. Pasămite
fata împăratului, ori cà cunoscuse că el o să fie un om frumos, ori că o trăgea ata ca
spre ursitul ei.
Azi aşa, mâine aşa, până ce, într-o zi, il chemă de vorbi cu el. Så se prăpădească
băiatul de ruşine când văzu că pe dânsul îl cheamă! Se făcu roşu ca sfecla, se zăpăci
până într-atâta de nu ştiu deocamdată să zică nici două boabe legånate. Atât de mult
se fåståcise el
Apoi, fiindu-și firea și luându-și inima în dinți, dete nişte răspunsuri de merse fetei
tocmai la inimă.
Vezi că și vorba lui ca și a fetei era vorbă cu lipici, dragul neichii, fetei ii tâcâia inima
nu-i tâcâia, dară lui știu că-i tâcâia de sta să-i iasă afară din piept. Şi dintr-acel minut, nu
ştiu ce făcea el, nu stiu ce dregea, că se pomenea, fără voia lui, trecând pe la curtea
împărătească, ia aşa, numai ca să treacă.
El işi uitase de peşte. Acum îşi aduse aminte de dânsul, și ducându-se la put într-o
zi, se uită înăuntru și zise:
- Pește, peștişor, ghigorțule dragă, mi-ai zis că ai să-mi prinzi bine odată, odată;
rogu-te, scapă-mă de bubele astea uricioase și împuţite.
N-apucă să sfârşească vorba bine, și ce să vezi dumneata? odată îi căzu bubele, si
rămase curat și luminat, ca un pui de brad.
(Petre Ispirescu, Băiatul cel bubos și ghigortul) ​