Ochii mei sticlau ca marea, Cristale ale timpului cel dus demult, Viziunea mea distinctă, Calea mea cea crudă, Îmi bântuiau destinul. Rațiunea lor plină de truda, Drumul meu riscant si-abrupt. Blestematul stol de păsări, Numai gropi în atmosfera, Se hrăneau cu revoluția mea cea dusă. O mare de filozofie, Un ocean de pietre și nisip, Fiind echivalente pentru mine, La fel ca moartea mult dorita. Astăzi sunt aproape.. Maine sunt departe.. Un cerc as vrea să-l fac O linie dreapta și profunda. Ramurile lor pline de frunze, Fiecare cu nevertebrate. Copacul meu și timpul său, Parcă iarna îl înconjura pân-la sfârșit. Ultima strigare avea sa moara. Unde ești Tu ? Te-am visat o noapte întreaga, Dar nu te-am vorbit. Nici de frica.. Nici de teama.. Mă las purtat de valurile tale, Dar te rog nu mă dezamăgi. Nu acum.
