Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii cu palmele-amindoua, cum cuprinzi în suflet o minune. Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam. Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!" Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi pribeag pe-un alt pamânt.
Femeie, ce mare porti în inima si cine esti? Mai cânta-mi inc-o data dorul tau, sa te ascult si clipele sa-mi para niste muguri plini, din care infloresc aievea -- vesnicii.