Mi-am trecut usor piciorul prin sticla veche si prafuita a oglinzii.Imaginea mea era usor distorsionata de cioburile rupte a acesteia, facandu-ma sa arat extrem de abstract si caraghios.incet, incet am intrat.Totul era atat de sumbru si gol, un gol imens si de nedescris.Frigul ma impingea spre atrofiere spirituala iar singuratatea ma definea intr-un nou context pueril. Am calatorit intr-un univers paralel, oglinda mi-a dat aceasta posibilitate deplina si desavarsita. M-am descoperit, m-am observat, m-am vazut, m-am vazut pe mine, o alta eu, o alta Alice, una noua, care avea o altfel de personalitate. Probabil personalitaetea ei era definita de ciudatenia gasita aici, de intunecemea acestui gol si de acuratetea cu care era simtita disperarea.M-am simtit ca si o transpunere a artei lui Van Gogh prin aceasta paralela. Florile carnivore-mi vorbeau, soarele improsca cu raze aurizate si puternic ferbinti, iarba ma prindea de picioare si ma tinea strans legata de pamantul rece si umed.Totul era dus la extrem la extremul cel mai banal si cel mai neadevarat.
