Era o seară de decembrie. Stăteam la căldura șemineului și priveam afară. La scurt timp într-o liniște monumentala începe să ningă, fulgii de zăpadă erau atrași de pământ în ritm alert.
Cuprins:
Ies afară să văd pământul ce e rapid cuprins de o pătură alba ca laptele ce scârțâie la orice atingere. Cerul e ca pelerina unei regină de gheață ce presară steluțe de argint în jur.
Peisajul terestru-cosmic e acompaniat și de un frig cu dinți de oțel ce a îmbrăcat instant copacii într-o carapace de gheață.
Pe la colțuri se aud mici șușoteli, sunt animăluțele ce fug să se adăpostească. Nimic nu se mai aude, cu excepția tăiosului vânt ce ia în calea sa tot ce prinde.
Încheiere
Frigul îmi cuprinde oasele, mă adăpostesc în casă de unde admir peisajul alb și pur.
