Izvoarele durerii
În fiinţa ta lucrau.
Umedă de lacrimicămaşa îţi era.
Cea singură,singurătatea ta,
ea ţie cea mai aproape,maica,nu mai era.
Întindeai braţele s-o cuprinzişi cuprindeai văzduhul.
Îngenuncheaifruntea să-i săruţişi sărutai pământul.
O, tu cel singur,fiule,albe îţi vor fi nopţile, albe...
Pururi în ochii tăi va ardesteaua singurătăţii –lacrima.
(Steaua durerii)
