Este o poezie dedicata, asa cum se observa și în titlu, anotimpului de toamnă. În cele 4 catrene, poetul descrie natura, toamna, folosindu-se atât de imagini cromatice, cât și de un senzorial fonic dat de natura, toamna, ce pare a fi ca o orchestra tăcută la a cărei simfonie muta participa acum doar vântul care geme, frunza care cade din copac, dar și sufletul poetului însingurat asemenea pădurii ce pare pustiită de plecarea privighetorilor, mierlei și a turturelelor. Ritmul poeziei este unul lent ca al unui cântec trist, oferit de lungimea versurilor. Rima (abba) și tonul trist prin comparații și epitete senzoriale, cum ar fi 'obosita', 'liniște adanca', 'castel pustiu' conferă un lirism profund de întristare și însingurare. Natura și poetul sunt empatici ca martori ai sosirii 'prea curând' a iernii.
