Frumoaso,
ti-s ochii-asa de negri incat seara
cand stau culcat cu capu-n poala ta
imi pare
ca ochii tai, adancii,sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai
si peste munti si peste sesuri,
acoperind pamantul
c-o mare de intuneric.
Asa-s de negri ochii tai,
lumina mea.
CERINTA:
Cum explicati faptul ca iubita, ai carei ochi sunt comparati in poezie cu un izvor al noptii,este numita, in final, lumina mea?
Frumusetea iubitei atinge superlativul trecand din sfera intunericului in cea a luminii, datatoare de viata.Este o antiteza care accentueaza relatia contrariilor care se atrag.
