Crezi că este adecvată zilelor noastre comunicarea prin scrisori? Justifică-ți răspunsul, în 70 – 100 de cuvinte, referindu-te la textul B și la experiența personală sau culturală.
Textul B:
Bună,
Mă numesc Juliette şi am treisprezece ani. Sunt singură la părinţi. Am un câine, Félix. Sunt în
clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială Jacques Prévert din Villeneuve-de-Lauragais. Acum locuiesc
într-un sat. Înainte locuiam la oraş, în Toulouse, care e la cincizeci de kilometri de aici, dar părinţii
mei s-au mutat. Așa că sunt nouă la școala asta.
Anul ăsta, profesorul meu de engleză este domnul Servier. El este cel care organizează acest
schimb de scrisori între școlile noastre. Vorbește chiar despre o călătorie în Anglia, dar nu e ceva
sigur. Oricum, nu prea am chef să vă vizitez ţara. Domnul Servier a spus că fiecare elev din clasa
noastră îşi va alege corespondentul. Eu aş dori să corespondez cu o fată căreia să-i placă dansul,
muzica şi lectura, lucruri care-mi plac şi mie.
Altceva nu prea am ce să spun. Nu sunt timidă, dar nu-mi place să-i povestesc despre mine
unei persoane pe care nu o cunosc. Tot de-asta prefer să nu trimit nici fotografie.
La revedere,
Juliette
Dragă Mark,
Încă nu pot să-ţi scriu pe e-mail. N-am calculator acasă (nici telefon, de altfel!), iar reţeaua de la şcoală nu funcţionează foarte bine.
În orice caz, nici tu nu pari foarte dornic să corespondezi cu mine. Mă întreb de ce m-ai ales, mai ales că eu am explicat că aş prefera o fată. L-am rugat pe profesor să mă lase să schimb corespondentul, dar mi-a răspuns că nu se poate anul ăsta. În schimb, dacă vom face într-adevăr călătoria aceea de schimb de experienţă, voi fi pusă în mod sigur cu o fată pe care, desigur, n-o s-o cunosc. Dar ce contează? Oricum nu cunosc aproape pe nimeni din clasa mea, toate prietenele mele au rămas la Toulouse. Profesorul ne cere să vă punem întrebări despre viaţa voastră de zi cu zi şi să
vă explicăm cum funcţionează un gimnaziu în Franţa. E simplu: în fiecare dimineaţă, pe la 7:10, iau autobuzul şi ajung la şcoală în jur de 7:45. Avem
ore dimineaţa, de la 8:15 la 12:05, şi după-amiaza, de la 13:00 sau 14:00 la 17:00. Stau în sala de studiu până la ora 18:00 şi îmi fac temele, apoi iau din nou autobuzul şi, între 18:30 şi 19:00, ajung acasă. Când ajung, e întuneric afară şi părinţii mei sunt obosiţi, pentru că au muncit toată ziua. Mâncăm
și, cum nu avem televizor (al nostru s-a stricat înainte de a ne muta şi părinţii mei nu-şi găsesc niciodată timp să se ducă să cumpere unul nou), citim sau ne ducem la culcare. A doua zi, o luăm de la capăt. Ţi se pare că e o viaţă plictisitoare? Mie, da. Groaznic de plictisitoare. Înainte, când stăteam la Toulouse, era altceva. Aveam prietene. Puteam să ne ducem la cinematograf sau Ia piscină, ba chiar să navigăm pe internet la mediatecă*. Ai mare noroc că stai la oraş. Sau poate pentru tine e totuna, dat fiind că nu eşti interesat decât de fotbal, ca toți băieții...
Mă întreb de ce-ţi vorbesc despre lucrurile astea. Probabil ai să-mi răspunzi numărând rândurile; și mai și trebuie să mă limitez la lucruri simple, pentru că tu nu eşti bun la franceză... Eu, una, tare mă îndoiesc c-o să ne alegem cu ceva din schimbul ăsta de scrisori.
Atât pentru azi. E rândul tău.
Juliette