Murmur lung de streşini, risipite soapte Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte. Rareori prin storuri o lumină scapă De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă Şi-mi trimite-n față raza ei răsfrântă... Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă. Dar treptat, cu larmă potolită scade Cântecul acestui tremur de cascade. Tot mai des în preajmă umbre vii răsar, Ploaia peste case pică tot mai rar Şi-n grămezi de neguri apele se strång... Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng. Până când o rază de argint în zare, Lämurind pe boltă straturi de ninsoare, Lin desface umbra şi de crengi anină Scânteieri albastre, boabe de lumină. lar acum din taina cerului deschis, Peste firea mută cad lumini de vis Şi-n troiene albe norii se desfac... Dar când iese luna, streşinile tac. (Noapte de toamnă de George Topârceanu, fragment) Mesajul textului va roggg
​