VISUL CARE MA FACE FERICITA
Imi place muntele si-mi plac enorm calatoriile. Nefiind inca in
vacanta, nu pot pleca la plimbare, asa ca, pentru cateva minute inchid ochii si
visez la o excursie cu prietenii, la munte.
Imi imaginez ca este o zi torida de vara, iar
noi cautam racoarea si umbra brazilor. Padurea ne intampina cu fojnetul sau de
bun-venit si ne indeamna s-o exploram. Susurul unui izvor cu apa rece si
sclipiri de diamant ne face sa uitam de soarele care tocmai ne inrosise
obrajii. Calcam pe radacinile groase ale copacilor si adunam conuri cazute pe
pamantul ud din padure. Aici totul pare de pe alt taram, umbra ne da impresia
ca am calatorit rapid in timp si deja s-a inserat, iar umbrele copacilor par
niste fiinte uriase, dar blande. Urcam tot mai mult, spre varful muntelui si
obositi ne asezam pe niste copaci caziti probabil la o furtuna puternica. Sunt
impresionanti de grosi, iar coaja lor pare veche de secole. Privim de sus, de
acolo de unde am ajuns si ni se pare ca suntem la cativa metri de cerul
albastru si senin. Cateva pasari ne incanta cu trilurile lor vesele si
colorate. Ma trezesc din visare, a fost minunata
calatoria cu gandul, dar mai minunata va fi cea reala de la vara.
Voi fi cea mai fericita atunci cand voi putea calatori unde si cand imi face placere.
