Răspuns :
Fișa de lectură la "Steaua fără nume" de Mihai Sebastian.
Această operă literară este o piesă de teatru din genul dramatic, formată din trei acte și treizeci și trei de scene, fiind prezentată pentru prima oară în anul 1944.
Personajele sunt: șeful gării, un țăran, domnișoara Cucu, profesorul Miroiu, necunoscuta Mona, Grig și alții.
Ideea principală este diferența dintre clasele sociale din România, iar tema este iubirea imposibilă din cauza acestei diferențe și nevoia de evadare prezentată prin gara mică, a cărților și astrologiei, evadare pe care o dorește profesorul Miroiu.
Rezumatul de la "Steaua fără nume" poate fi prezentat prin atmosfera dintr-o gară mică, unde trenurile trec rar și unde Mitroiu așteaptă să-i vină o carte de la București.
În scenă apare un țăran, ce dorea un bilet de la șeful de gară, apoi domnișoara Cucu, ce urmărea elevele ce veneau în gară ca să vadă călătorii din București, după care începe acțiunea propriu zisă.
Din tren este coborâtă o domnișoară frumoasă și tânără, și când o vede, profesorul Mitroiu uită de cartea pe care o primise și pe care începuse să o citească.
După mai multe peripeții, Miroiu o invită acasă pe necunoscută, unde îi spune că el a descoperit o stea, al cărui nume îl pune acum Mona, după numele necunoscutei.
Povestea de dragoste de o noapte dintre Miroiu și Mona, se încheie când apare iubitul Monei, Grig, care o convinge să revină cu el la viața de lux, nu să rămână într-o casă sărăcăcioasă și cu un om ca profesorul Mitroiu.
Succes! ⚘