August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.
Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."
Deși există câteva clișee hollywoodiene, cred că autoarea a vrut să ne spună nu neapărat o poveste despre acceptare și bunătate, ci o poveste despre viață, despre familie și despre prietenie. Pentru că, la urma urmei, cam asta e ceea ce contează cu adevărat în viața unui om, nu?
Un punct forte al romanului ar fi că deși este călătoria lui Auggie, ajungem să-l cunoaștem mai bine prin prisma altor apropiați ai lui, autoarea alegând să spună povestea din perspectiva a șapte personaje. Sincer, oricât de mult m-am străduit, n-am putut să nu empatizez cu Auggie, având în vedere că de-a lungul romanului el ajunge să facă o obsesie pentru „știu că lumea se holbează la mine, dar nu-mi pasă"; citind printre rânduri, îți dai seama că Auggie e un băiat normal, care își dorește o viață normală într-o societate în care aspectul fizic are un rol important.
