Cartea junglei

după Rudyard Kipling

— Cineva suie coasta spre noi, spuse Lupoaica, ciulind urechea.

Luați seama!

În desișul din gura peșterii un foșnet se apropia. Lupul își strânse

toate labele sub el, gata de salt. Apoi, dacă cineva l-ar fi urmărit

cu privirea, ar fi asistat la ceva nemaipomenit: lupul își opri săritura

în aer. Făcuse mișcarea înainte de a fi văzut asupra cui era să sară

și apoi se răzgândi brusc.

— Un om! spuse el uluit. Un pui de om! Ia uită-te la el!

Drept în fața lui, ținându-se de o creangă joasă, stătea un copil

gol, cu trupul cafeniu, care de-abia învăța să meargă, mogâldeața

cea mai dulce și mai plină de gropițe care trecuse vreodată pragul

peșterii vreunui lup, mai ales la timp de noapte. Privea Lupul drept

în ochi și râdea.

— Așa arată un pui de om? se miră Lupoaica. N-am văzut nicio-

dată vreunul până acum. Adu-l încoace.

Lupul era obișnuit să-și transporte puii în fălci, fără să-i vatăme,

ba chiar să ducă și un ou în gură, fără a-l strivi, așa încât, apucând bine

copilul de spate, niciun colț nu-i zgârie pielea, și-l așeză binișor jos,

alături de puii săi.

— Cât e de mic! Cât e de golaș și de îndrăzneț! spuse Lupoaica

cu blândețe.

Copilașul căuta să-și facă loc printre puii de lup, ca să ajungă mai

aproape de trupul cald al mamei.

— Aha, a început să mănânce și el cu ai noștri!

Deci, așa arată un pui de om. Crezi că s-a mai po-

menit vreodată un lup care să se poată lăuda că

a avut, între copiii lui, un pui de om?

— Am mai auzit că s-ar fi întâmplat un ase-

menea lucru cândva, dar nu în haita noastră,

spuse Lupul. Acesta nu are un fir de păr pe el și

l-aș putea omorî dintr-o lovitură de labă. Dar ui-

tă-te la el cum ne privește-n ochi fără pic de frică.

Deodată, lumina lunii de la gura peșterii

se stinse, pentru că umerii și capul mare, pătrat,

al tigrului Shere Khan astupaseră intrarea.

— Shere Khan ne face o mare onoare, spuse

Lupul, dar ochii săi străluceau de mânie. Ce do-

rește marele Shere Khan?

— Prada mea. Un pui de om a trecut pe aici.

Părinții lui mi-au scăpat. Dă-mi-l pe acesta!
— Lupii fac parte din Poporul Liber, spuse Lupul. Ei nu primesc

porunci decât de la căpetenia haitei. Puiul de om este al nostru

și-l vom ucide numai dacă vom avea chef.

— Aveți chef, n-aveți chef, ce fel de vorbă e asta? Credeți că am

venit să stau aici, cerând să-mi dați ce mi se cuvine? Vă vorbesc eu,

Shere Khan!

Urletul tigrului umplu peștera de tunete. Lupoaica se scutură

de puii care se înghesuiau în ea, țâșni înainte, cu ochii scăpărând

în întuneric ca două lumini verzi, înfruntând ochii de flăcări ai lui

Shere Khan.

— Eu sunt Raksha și eu îți răspund. Ascultă, puiul de om este

al meu și numai al meu. El nu va fi omorât. El va trăi ca să alerge

în haită și să vâneze cu haita.

Tatăl Lup se întoarse către ea, din cale-afară de mirat. Shere Khan

l-ar fi putut înfrunta pe Lup chiar acolo, dar Lupoaicei nu i se putea

împotrivi, căci știa că acolo ea avea toate avantajele terenului și că

ea, mama, va lupta până la moarte. De aceea, tigrul se retrase din

gura peșterii, mârâind, și numai când ieși de la strâmtoare cuteză

să strige în gura mare:

— Fiecare câine știe să latre la el în ogradă. Să vedem ce va spune

haita când va afla că vrei să crești pui de oameni. Puiul e al meu,

și până la urmă tot în colții mei va ajunge.

Lupoaica se aruncă printre puii ei, gâfâind de furie, dar Lupul

îi spuse grav:

— Shere Khan are acum dreptate. Puiul trebuie arătat haitei.

Ce zici, mamă? Ai de gând să-l ții?

— Să-l țin? răspunse Lupoaica abia răsuflând. A venit la noi

noaptea, gol, singur și flămând și totuși nu i-a fost frică. Vezi cum

a împins la o parte pe unul din puii mei? Sigur că-l voi ține…

Culcă-te liniștit, brotăcelule. O, Mowgli, căci îți voi

spune Mowgli, brotăcelul, va veni o vreme când tu

îl vei vâna pe Shere Khan, așa cum el a vrut să te

vâneze pe tine.

Legea junglei spune limpede că, îndată ce puii

sunt destul de mari, tatăl trebuie să-i ducă în fața

Sfatului haitei, care are loc o dată pe lună, când e

lună plină, pentru ca ceilalți lupi să-i poată recu-

noaște când îi vor întâlni.

Tatăl Lup mai așteptă până în ziua când puii săi

începură să alerge singuri și, într-o noapte, când

se adună haita, îi luă, împreună cu Mowgli și cu lu-

poaica, și se îndreptă spre Stânca Sfatului, o culme

de deal, acoperită cu bolovani și stânci, unde se pu-

teau ascunde o sută de lupi.

În sfârșit, sosi clipa și tatăl Lup îl împinse pe Mowgli

spre centru. Deodată…
Scrieti toate verbele va roggggg dau coronita​