Rezuma fragmentul:
,,Și Băltărețu începu povestirea: – Era cam pe la Vinerea Mare, când mă pomenesc până în ziuă că mă cheamă vodă; zic îndată de-mi pune șaua pe cal și alerg la curte. Mavrogheni sta la fereastră; cum mă vede, se dă jos în capul scărei, sare ca o maimuță pe armăsar, parcă-l văz, bată-l Dumnezeu! cu poturi scurți până la genuchi, picioarele goale în iminei, mintean fără mâneci și legat la cap turcește. N-apucasem să mă dau dupe cal, și-mi zice: „Vino după mine!” ș-o retează la fugă la deal, d-abia mă țineam de dânsul! ... Dodată văd că se oprește la Colțea, descalecă, intră în biserică, se închină la toate icoanele și, când să iasă, stă la ușă și mă întreabă răstit: „Trimis-ai haraciul la Poartă?” Eu îi răspunsei: „Da, măria-ta, dar n-am găsit mahmudele și am fost silit de am pus de a topit niște scule de aur și toată argintăria câte le aveam lăsate de unii și de alții amanet la mine, le-am făcut bulgări de aur și de argint și i-am trimis la Stavracolu ca să-i bată la tarapana cu tura de mahmudele și beșlici. Aștept din ceas în ceas să pice lipcanul cu țidula pașii de la Rusciuc.” „Aferim! îmi zise, bătându-mă pe spate. Vino sus să mănânci cu mine.” Și-o ia la fugă pe scara clopotniței. Mă suiam după dânsul gâfâind, mă gândeam la cinstea cea mare la care am ajuns și la câștigul ce era să-mi aducă știrea când s-o duce vestea prin târg că am mâncat cu vodă la masă. Când ajunserăm sus de tot dasupra clopotului celui mare, de unde vezi omul jos numai cât o vrabie, deodată mă cheamă lângă dânsul la o ferestruie și-mi zice: „Ia te uită de ici; mult e până jos?” „Mult, măria-ta — îi răspunsei — d-ar cădea cineva d-aici, ar fi vai de el; nici praful nu s-ar alege de dânsul.” „Știi c-am visat pe sfântul Nicolae azi-noapte?” îmi zice râzând. „Ești bun la Dumnezeu, măria-ta, și d-aia a venit sfântul să te vază.” „Așa cred și eu — îmi zise, uitându-se în ochii mei — dar nu știi că mi-a zis să te azvârl d-aicea jos.” Când am auzit așa, am înghețat; mi s-a tăiat picioarele și mi s-a muiat vinele, de era să cad, fără să mai m-arunce cineva. Știam că era în stare s-o facă, fiara! Când aud încetișor un glas că-mi zice la ureche: „Zi-i că ai visat și tu pe sfântul Spiridon, ți-a cerut să-i aprinzi o făclie de cincizeci de pungi de bani și că, de te-o arunca după fereastra aia, mori și rămâne sfântul fără lumânare”. Acel care-mi șoptea aceste cuvinte era Sava Arnăutul. Repetai și eu vorbele lui ca papagalul, clănțănindu-mi dinții în gură de frică. „Ei, dacă e așa — îmi zise atunci Mavrogheni — trimite pe Sava să-i cumpere făclia.” Muiai condeiul în călimările de la brâu, scrisei zarafului meu din hanul „Sfântului Gheorghe”, și peste o jumătate de ceas Sava se întoarse cu o lumânărică de trei parale; mi-o dete în mână, făcu cu ochiul lui vodă și ne deterăm jos binișor cu toții din turn. Eram mai mult mort decât viu. Cum am ajuns acasă, am căzut la așternut și am zăcut trei săptămâni de gălbinare."​