Nobel pentru Intr-o zi, la inceputul lui 2012, exam in Karachi, ca invitati al GED TV si o jurnalist pakistaneză care trala in Alasks a venit så ne vadă; viruse videoclipul din New York Voia şi să-1 Intálnească pe tata, să-i spună ceva. Am vazut ca avea ochii in lacrimi, apoi s-a dus cu tatăl meu la calculator. Păreau tulburați și au inchis in grabă pagina la care se uitau Putin mai târziu, tatei -a sunat telefo- nul. S-a dus să vor- bească undeva unde nu putea fi auzit şi a revenit alb la faţă. -Ce s-a întâmplat? I-am intrebat. E ceva ce nu-mi spui. Intotdeauna vorbise cu mine de la egal la egal, dar acum îmi dădeam seama că încerca să decidă dacă să nă protejeze de acel lucru sau să mi-l spună. A oftat in greu şi mi-a arătat la ce se uitase pe calculator. Mi-a cautat numele pe Google. Malala You- zai", spuneau talibanii, ar trebui să fie omorâtă", Era acolo, negru pe alb. Eram ameninţată cu artea. med că știusem că momentul acela putea veni; si , fată-L Mi-am amintit de diminețile din 2009, -a redeschis scoala şi trebuia să merg până u cărţile ascunse sub väl. Eram atât de înfri- atunci. Dar mă schimbasem mult. Eram cu mai mare, călătorisem şi ţinusem discursuri, em premii. Mă uitam la cineva care-mi cerea membru al unui grup care militează pentru miscare face parte din cartea Eu sunt Malala, scrisá impre moartea-o invitație pe care un terorist o faces altuia: Haide, impuse-of" -şi rămâneam ca se poate de calmă. Era de parcă aş fi citit despre M-am uitat din nou la mesajul de pe ecran hy am inchis laptopul şi nu am mai citit niciodată s vintele acelea. Se întâmplase ce era mai rau in vizorul talibanilor. Acum trebuia să má intore altcineva fac ceea ce eram menită să fac Eu eram calma, dar dragul meu tată era in prag plânsului. - Eşti bine, jani? mă întreba el. -Aba, i-am spus, încercând să-l liniştesc, to poate opri moartea. Nu contează dacă vine de la s lumea ştie că trebuie să murim cândva. Nimeni taliban sau de la cancer. Nu era convins. Poate că ar trebui să oprim campania asta pentru o vreme. Poate că ar trebui să intram is hibernare. Tatăl meu pastun, mândru şi neinfricat, era zg duit într-un fel cum nu-l mai văzusem. Și știam de ce. Una era să fie el în vizorul talibanilor. Spu nea mereu: „Lasă-i să mă omoare. O să mor penta lucrurile în care cred." Dar nu-şi închipuise niciodată că talibanii avem să-şi verse furia asupra unui copil. Asupra mea. Am privit chipul nefericit al tatei şi am stiut d avea să-mi respecte decizia, indiferent care ar fi fost aceea, Dar nu aveam nicio decizie de luat. Asta era menirea mea. O forță extraordinară venise să locu- fască în mine, ceva mai mare şi mai puternic decâ mine, şi mă făcuse neînfricată. Acum era rândul meu să-i dau tatei o doză din curajul pe care el mi-l insu- flase întotdeauna.
