Gheorghe Ţiţeica este primul matematician român care a publicat un mare număr de lucrări ştiinţifice, iar valoarea acestor lucrări, recunoscută în toată lumea constituie o cinste ce se răsfrânge asupra ţării noastre.
Gheorghe Ţiţeica s-a născut la Turnu-Severin, la 4 octombrie 1873. Tatăl său a fost fochist pe vapoarele dunărene şi a murit de timpuriu. Pentru meritele sale şi prin dorinţa puternică de a studia, manifestată încă din primii ani de şcoală, tânărul Ţiţeica reuşeşte să obţină o bursă. El a urmat liceul din Craiova, unde s-a distins la toate obiectele. Cu mintea sa larg cuprinzătoare, el se manifestă în toate activităţile culturale, îndemnându-şi colegii să colaboreze la „Revista Şcoalei”. La această publicaţie, elevul
Ţiţeica redactează rubrica matematică. În timpul scurt cât a durat revista, el publică douăzeci de probleme, la care primeşte soluţii pe care tot el le redactează. Din punct de vedere al istoricului revistelor matematice, după revista „Recreaţii Ştiinţifice” din Iaşi, care a apărut între anii 1883 – 1889, aceasta este a doua publicaţie românească cuprinzând chestiuni de matematici. Totodată Ţiţeica colaborează la revistă prin studii literare şi filosofice. Aceste preocupări le-a avut Ţiţeica în tot cursul vieţii sale fiind totodată şi un iubitor de muzică.
În anul întâi Ţiţeica preda geometria analitică al cărui curs îl reînnoia în fiecare an, privindu-l de fiecare dată sub alt aspect. În anul trei, la cursul de geometrie superioară, el preda de fiecare dată, câte un capitol de geometrie diferenţială, făcând accesibile problemele cele mai delicate, prin puterea sa de expunere. Acest curs era frecventat şi de absolvenţi, de profesori din învăţământul secundar, de ingineri, încât sala „Spiru Haret” era întotdeauna plină. Din 1913, urmând lui Spiru Haret, este membru al Academiei iar din 1929, secretar general. În cadrul activităţii sale la Academie el iniţiază o serie de monografii ştiinţifice.
Ţiţeica era deosebit de pretenţios faţă de el însuşi, nu întârzia niciodată la curs sau la examene, îşi respecta integral cuvântul dat. Dotat cu o minte clară şi o intuiţie puternică, Ţiţeica este un exemplu de ceea ce poate aduce munca disciplinată, prin eforturile permanent depuse, în ridicarea continuă a nivelului muncii creatoare. Ţiţeica îşi pregătea minuţios toate lecţiile pe care le redacta ordonat în caiete sistematizate; lucrările sale ştiinţifice le studia sub toate aspectele înainte de a le publica. Toată viaţa Ţiţeica este un exemplu de corectitudine şi moralitate
Pentru autoritatea pe care i-o dădea pregătirea ştiinţifică, puterea de muncă şi judecata sa dreaptă, i-au fost încredinţate mai multe posturi de răspundere: decan al facultăţii de ştiinţe, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe, vice preşedinte al Societăţii Politehnice, membru, apoi Preşedinte al Consiliului Permanent pe atunci cel mai înalt for al Ministerului Instrucţiunii Publice. Ţiţeica judeca cu asprime superficialitatea şi incorectitudinea, încuraja numai sforţările meritorii, nu pierdea nicio ocazie de a mustra pe cei ce nu aveau simţul datoriei şi al ordinei, de aceea este uriaş rolul său de educator, atât la catedră cât şi la Gazeta Matematică.
