Rugăciunea lui Iisus pe cruce este una dintre cele mai cunoscute și mai profunde rugăciuni din întreaga istorie a religiei. În ea, Iisus se adresează tatălui său în ceruri, într-o momentul extrem de dificil, și își exprimă durerea și teama față de moarte. În același timp, însă, își manifestă încrederea în puterea tatălui său și își asumă în mod voluntar suferințele pentru mântuirea oamenilor. Rugăciunea lui Iisus este o remarcabilă profesiune de credință în Dumnezeu și o dovadă a iubirii sale profunde pentru omenire.
Iisus a început rugăciunea sa pe cruce cu un verset din Psalm 22, unul dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite salmi din Vechiul Testament. În acest verset, Iisus se adresează tatălui său în ceruri, în timp ce se afla în mijlocul suferințelor fizice și emoționale: "Tată, de ce m-ai părăsit? / Cum ești departe de ajutorul meu, / cel care strigă în rugăciunea mea?" (Psalm 22: 1). Aceste vorbe sunt pline de durere și de îndoială, dar și de o puternică convingere că tatăl său îl iubește și îl poate ajuta.
În continuare, Iisus își manifestă încrederea în puterea tatălui său și își asumă în mod voluntar suferințele pentru mântuirea oamenilor. "Dar tu, Tată, fiind în ceruri, / fă-ți voia ta." (Luca 22: 42). Versetul acesta este plin de încredere și de speranță, chiar și în mijlocul celor mai dureroase suferințe. În final, Iisus se îndreaptă spre tatăl său pentru a-i cere iertare, înainte de a se preda în mâinile lui Dumnezeu. "Tată, iartă-le lor, că nu știu ce fac." (Luca 23: 34).
Această rugăciune este una dintre cele mai puternice și mai profunde profesiuni de credință în Dumnezeu și o dovadă a iubirii profunde a lui Iisus pentru oameni. În ea, Iisus își manifestă încrederea în puterea tatălui său și își asumă în mod voluntar suferințele pentru mântuirea oamenilor. Rugăciunea lui Iisus este o mărturie puternică a iubirii sale profunde pentru oameni și pentru Dumnezeu.
