👤
Bogdan1557
a fost răspuns

Povestește in scris textul,,Povestea Europei depa Alexandru Mitru

Povestește In Scris TextulPovestea Europei Depa Alexandru Mitru class=

Răspuns :

Zeus și-a aplecat ochii spre o fată pământeană, o tânără prințesă, fiica lui Agenor, un rege fenician.

Aceasta se juca într-o zi împreună cu prietenele ei, pe-o pajiște aflată la tărmul mării. Fiind ocupate să strângă în coșuri trandafiri roșii, pentru altarul Afroditei, zeița dragostei, cântând și zburdând, fetele nu au observat apariția unui taur falnic, cu păr galben și ochi albaștri.

Zeus se preschimbase în taur și se amestecase într-o cireadă, care păștea pe malul mării. Înainte să fie văzut Zeus i-a poruncit fiului său, Hermes, să se prefacă în păstor și să ducă vitele spre pajiștea unde erau fetele și apoi, mai departe spre o pădure.

Când nu mai rămăsese pe pajiște decât Zeus, schimbat în taur, fetele l-au observat și au strigat-o pe Europa, chemând-o să vină ca să admire frumusețea taurului, părul său ca aurul, ochii, fruntea cu coarne din aur și pata de argint care-i lucea pe creștet.

Fata de rege a venit lângă taur, s-a mirat de frumusețea sa, de ochii care păreau a fi de om și deși nu înțelegea ce ar vrea să îi spună taurul, a observat că le făcea semn să urce pe spinarea puternică ca să le plimbe.

Celelalte fete au observat și ele că taurul le făcea semn cu capul să se urce pe spinarea lui însă se temeau de el și au întrebat-o pe Europa dacă ea îndrăznește. Înșelată de blândețea taurului și mirosul de ambrozie răspândit de botul acestuia, Europa a răspuns că ea nu se teme. Fără să se gândească prea mult, a săltat grațioasă pe spinarea taurului, care s-a ridicat și a pornit cu pași maestuoși, din ce în ce mai repede spre mare, s-a arucat apoi în valurile verzi și a început să înoate tot mai în larg.

Când s-a văzut în valuri Europa a început să plângă și să țipe înfricoșată, rugându-le pe prietenele ei să îl anunțe pe rege să trimită corăbii pentru a o salva de la moarte.

Taurul își purta prada mult mai repede decât puteau corăbiile regelui Agenor să navigheze pe mare și, deși mulți oameni vrednici și multe corăbii au pornit pe mare, taurul aluneca ca vântul pe marea îmblânzită de Poseidon, regele mărilor. În timpul călătoriei pe mare, vântul îi mângâia fetei părul, o muzică tulburătoare se auzea de jur-împrejur, Zeus mugea sărbătorind victoria iar ea era foarte înspăimântată.

După ce au plutit o zi întreagă au ajuns pe un țărm, unde Zeus a lăsat-o pe fată la poalele unui stejar și a dispărut ca prin farmec. La scurt timp s-a ivit sub copac un tânăr frumos și cu o voce ademenitoare, care era tot Zeus și care a întrebat-o pe Europa cine este. Fata i-a răspuns că numele ei este Europa și că a fost răpită de un taur din țara părintelui său Agenor, care se află în Asia și adusă în acele locuri. Apoi l-a întrebat pe tânăr dacă o poate ajuta și ocroti.    

Tânărul, prezentându-se ca fiind regele acelui ținut s-a oferit să o ajute cerându-i în schimb să-i fie soție. Simțindu-se singură și neputincioasă fata a acceptat propunerea tânărului, care i-a promis că va deveni regina acelei insule. Tânărul i-a propus ca noaptea să doarmă lângă stejar și a doua zi să o ducă la palatul său regal, în orașul unde domnește.

Spre dimineață, când s-a trezit din somn, Europa a văzut că a fost părăsită de tânărul care pretindea că este regele insulei. Mistuită de dorul de casă și de părinți, cu inima îndurerată fata a început să plângă și să suspine, întrebându-se unde ar putea fi și ce să facă.

Pe neașteptate, a simțit lângă ea o adiere parfumată și a auzit niște cântece duioase. Când s-a întors a văzut-o, într-o lumină orbitoare, pe Afrodita, zeița dragostei, care a început să o mângâie și să o încurajeze, spunându-i să nu plângă deoarece taurul care a răpit-o și tânărul care a cerut-o de soție sunt una și aceeași persoană cu Zeus stăpânul lumii și că ea, la fel ca Hera în Olimp îi va fi soție pe pământ, că numele ei va rămâne nemuritor, deoarece pământul pe care Zeus a adus-o va purta, în viitor, numele ei și că pe lângă Asia bătrână, va fi Europa tânără.

Ne amintim:

Atunci când dorim să povestim dialogul dintre persoane (transformăm vorbirea directă în vorbire indirectă):

  • Eliminăm semnele de punctuație care marchează dialogul (linie de dialog, două puncte, ghilimele).
  • Trecem toate verbele la persoana a III-a.
  • Folosim verbele a zice, a spune, a interveni, a întreba etc., urmate de cuvintele: că, să, dacă, unde, cum etc.

Mai multe despre povestirea scrisă a unui text aici: https://brainly.ro/tema/9451198

Succes și spor la lecții!