Răspuns :
A rămas Mara,/1 săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei,/2 dar era tânără și voinică și harnică și /3Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc.4/
Nu-i vorbă/5, Bârzovanu, răposatul, era, 6/când a fost7/, mai mult cârpaci decât cizmar și ședea mai bucuros la birt decât acasă/8; tot le-au mai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe lunca Murășului,/9 viuța din dealul despre Păuliș și casa, pe care muma lor o căpătase de zestre.10/ Apoi, mare lucru pentru o precupeață, Radna e Radna,11/ Lipova e numai aci peste Murăș,12/ iar la Arad te duci în două ceasuri.13/
Marți dimineața Mara-și scoate șatra și coșurile pline în piața de pe țărmurele drept al Murășului,14/ unde se adună la târg de săptămână murășenii până de pe la Sovârșin și Soboteliu și podgorenii până de pe la Cuvin15/. Joi dimineața ea trece Murășul 16/și întinde șatra pe țărmurele stâng,17/ unde se adună bănățenii până de pe la Făget, Căpălnaș și Sân-Miclăuș.18/ Vineri noaptea, după cântatul cocoșilor,19/ ea pleacă la Arad,20/ ca ziua s-o prindă cu șatra întinsă în piața cea mare,21/ unde lumea se adună din șapte ținuturi.22/
Dar lucrul cel mare e că Mara23/ nu-ți iese niciodată cu gol în cale;24/ vinde ce poate 25/ și cumpără ce găsește;26/ duce de la Radna 27/ceea ce nu găsești la Lipova ori la Arad și28/ aduce de la Arad ceea ce nu găsești la Radna ori la Lipova.29/ Lucrul de căpetenie e pentru dânsa 30/ ca să nu mai aducă ce a dus și31/ vinde mai bucuros cu câștig 32/puțin decât ca să-i „clocească” marfa33/
Sunt 33 de propozitii
sper ca te-am ajutat