0..Niciodată Lizuca nu văzuse luna aşa de aproape şi aşa de mare. O salimiste i se furisă în suflet. Spre asfinţit, in fundul pădurii, clipeau încă fire dându-i bună-seara. Și cu toate eš spre răsărit se inroşea lunal şi creştea de går sub spuză; într-acolo se strecurau nesimţit cele din urmă påsärele, lumia peste pâcla ogoarelor, în pădure o umbră tainică şi deasă se intindea, zvorând din văi şi cotloane necunoscute. (Mihail Sadoveanu - Dumbrava minunata )
predicatele verbale va rog​