Răspuns :
Răspuns:
Muzica populară din România reprezintă un gen muzical distinct, așezat între folclorul muzical și muzica de consum, orientată pe direcția comercială. Secolul XIX-lea prezintă orientarea către muzica cultă occidentală, ca urmare a renunțării la influențele estice. Curentul romantic și apariția „Școlilor naționale” conduc la folosirea muzicii folclorice naționale ca sursă secundară de inspirație. Această direcție a împrumutării ,,formelor’’ muzicale apusene și îmbinarea lor cu „fondul” autohton se va menține până în ziua de astăzi.
Muzica populară denumită și muzică folclorică, a fost un gen muzical hibrid, rezultat din confruntarea ansamblurilor de instrumente populare cu lumea orășenească și cu realitatea social-politică din prima jumătate a secolului XX. În anii 1990, un nou val de schimbări în societate și în culturile de masă a dus la apariția unui subgen al muzicii populare, pentru care se folosește frecvent apelativul de „muzică etno”.
Cu o reprezentare deosebită în Balcani și în țările din fostul bloc răsăritean, genul este recunoscut de puține limbi ca atare, fiind în cele mai multe cazuri inclus în noțiuni vecine precum: muzică tradițională (folclorică), muzică lăutărească, muzică folk, mai rar chiar și în muzica ușoară sau pop. Se produc multe conflicte terminologice la traducerea acestei noțiuni tocmai din pricina orizontului cultural diferit de la o țară la alta.
Bafta!
Cu o reprezentare deosebită în Balcani și în țările din fostul bloc răsăritean, genul este recunoscut de puține limbi ca atare, fiind în cele mai multe cazuri inclus în noțiuni vecine precum: muzică tradițională (folclorică), muzică lăutărească, muzică folk, mai rar chiar și în muzica ușoară sau pop. Se produc multe conflicte terminologice la traducerea acestei noțiuni tocmai din pricina orizontului cultural diferit de la o țară la alta.
Bafta!