Imperiul Habsburgic este termenul informal și neoficial folosit de mulți pentru a face referire la monarhia europeană centrală care a condus o colecție de teritorii din secolul al XIII-lea și până în 1918.
Deși originile membrilor Casei de Habsburg își au rădăcinile în secolul X și Elveția din zilele noastre, familia a devenit cunoscută cu adevărat în anii 1270. Mai precis, Rudolf I, noul rege al Germaniei și unul dintre membrii familiei, s-a opus refuzului regelui Ottokar al II-lea al Boemiei de a recunoaște autoritatea lui Rudolf.
Ultimii șaptezeci de ani de existență a Imperiului Habsburgic, de la revoluțiile din 1848 pînă la înfrîngerea în Primul Război Mondial, au fost marcați de evoluții cu efecte profunde asupra principalelor sale componente și a diverselor teritorii aflate sub suveranitatea Casei de Habsburg. Analizînd date statistice și reglementări ale perioadei, autorii studiilor reunite în volumul de față alcătuiesc o imagine detaliată a unora dintre aceste efecte din punct de vedere economic, social, cultural, militar și juridic. Încadrarea economiei Imperiului în procesul european de industrializare, politicile economice promovate de Monarhia Habsburgică, problema statului supranațional, fundamentele sistemului juridic și rolul armatei chezaro-crăiești în menținerea coeziunii interne și externe a Monarhiei sînt unele dintre aspectele care vădesc complexitatea statului dualist austro-ungar.
