Matei părea tare supărat. Nici măcar tata nu ştia de unde vine atâta supărare. Dar eu nu sunt supărat! Eu sunt trist, zise nedumerit băiatul. Cred că ai dreptate! Supărarea trebuie să aibă o cauză, dar tristețea poate veni şi fără un motiv anume. Ce să facem, tăticule, ca să alungăm tristețea? Am putea da o fugă până în Sahara. Mai știi? Am făcut-o şi altă dată! Matei pare că nu mai ştie. Așa că tata îi povesteşte despre submarinul mare şi colorat în care au mers, despre gi- rafa care dorea să ştie câte buline are gărgăriţa, despre cămila care voia o umbrelă. Băiatul râde cu hohote. Unde a dispărut tristețea?
