Cum răsună soarele-n câmpie, ca trâmbița tuturor invierilor... Trezeşte-te, iarbă, treziți-vă, merilor, şi tu, măruntă floare, păpădie, treziți-vă. Și totul se trezește. E zeul lumii care poruncește ființelor câte-a ivit din sine, şi vânturilor să se facă line. Ascult acum mărețul imn al vieții, în revărsatul roşu-al dimineții, mă simt şi eu ca frunza ce se zbate jumătate-n umbră și jumătate luminată de-un zeu nevăzut. [...]​