Iubirea este lumina care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este gravitaţie, deoarece îi face pe oameni să fie atraşi unii de alţii. Pentru iubire noi trăim şi murim. Mulți dintre noi ne gândim că suntem doar oameni simpli cu o viață simplă și o soartă și mai simplă, dar nu e chiar așa. Fiecare este unic și își trăiește viața complet diferit, chiar dacă nu vedem întotdeauna lucrul acesta. Suntem supuși unor teste în fiecare zi, în care trebuie să alegem tot timpul, iar așa ne definește pe noi viața, ne conturează viitorul în funcție de alegerile noastre. Coroană ?