Intr-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de supt umbra răcoroasi si dadu Incetul cu încetul, îl veni inima la loc, şi îndrăzni: deschise ochisorii mai mult, mai buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta stralucire tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine bine şi privi în sus. Se făcuse mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc si albastru se dezvelea cerulla parcă mal (Emil Gârleanu, Gândăcelul)​