Flăcăul sosi încălzit de drum. Se opri în marginea delniței, pe răzorul ce
altă fineață, tot așa de lungă și de lată, pe care Toma Bulbuc o cumpărase acı
i de la Glanetașu. Cu o privire setoasă, Ion cuprinse tot locul, cântărindu
ácere atât de mare văzându-și pământul, încât îi venea să cadă în genu
brățișeze. I se părea mai frumos, pentru că era al lui. Iarba deasă, grasă,
foi, unduia ostenită de răcoarea dimineții. Nu se putu stăpâni. Rupse un smoc
ototoli pătimaş în palme. [. ]
Pământul negru-gălbui părea un obraz mare ras de curând. Privindu-
urmură:
Locul nostru, săracul. [. ]
Sub sărutarea zorilor tot pământul, crestat în mii de frânturi, după toane
âtor suflete moarte și vii, părea că respiră și trăiește.
Porumbiștile, holdele de grâu și de ovăz, cânepiştile, grădinile, casele, pă.
umzeau, șușoteau, fâşâiau, vorbind un grai aspru, înțelegîndu-se între ele și bucu
mina ce se aprindea din ce în ce mai biruitoare și roditoare. Glasul pământulu
ăvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleșindu-l. Se simțea mic și slab, ca
e care-l calci in picioare, ca o frunză pe care vântul o vâltorește cum îi pla
relung, umilit și înfricoșat în fata uriaşului:
I
Cât pământ, Doamne!.
În același timp însă iarba tăiată și udă parcă începea să i se zvârcoleas
picioare. Un fir îl înţeapă în gleznă, din sus de opincă. Brazda culcată îl
neputincioasă, biruită, umplându-i inima deodată cu o mândrie de stăpân. Şi atu
văzu din ce în ce mai mare. Vâjâiturile stranii părcau nişte cântece de închinare. Sp
în coasă pieptul i se umflă, spinarea i se indreaptă, iar ochii i se aprinseră într-o lac
izbândă. Se simțea atât de puternic încât să domnească peste tot cuprinsul. Rezuma in 3=5 randuri,continutul textului. ​.