Răspuns :
Răspuns:
Sper să îmi iasă bine.
Explicație:
Dragă jurnal,
M-am confruntat încă din clasele mici cu problema învățatului. Niciodată nu aveam răbdare să scriu o adunare sau să memorez o poezie iar pe parcursul anilor mi se părea că totul devine din ce în ce mai greu și nu mai puteam ține pasul deloc. Conștientizam faptul că asta trebuie să fac, că nu am de ales, dar nu știam ce trebuie să fac.
Căutam zilnic sfaturi și idei pentru a putea învăța mai ușor dar niciuna nu dădea rezultat.
Cu timpul însă am reușit să mă apropii de niște persoane bune care m-au ajutat să scap de unele obiceiuri care nu erau în favoarea mea și m-au ajutat să învăț, să îmi fac un program echilibrat în care să mă pot atât odihni cât și învățat și la final distrat iar notele mele au început să crească pe zice-trece până când învățatul nu a mai fost o povară pentru mine.
Așa mi-am dat seama că cel mai important este cine se află lângă tine și cine te ajută cel mai mult.
Nu știu cât de corect este dar măcar dacă te poți ghida după asta ar fi ok (cred)