Regina Maria a României
Alteţa Sa Regală, Principesa Maria Alexandra Victoria, s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920). Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881).
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand, principele moştenitor al tronului României (Maria devenea astfel, prima prinţesă britanică, după câteva sute de ani, care se căsătorea cu un prinţ catolic), încercând încă de la început şi reuşind să se integreze naţiunii care o adoptase ca prinţesă şi, începând din 1914, ca regină.
De-a lungul timpului a urmărit constant întărirea legăturilor dintre România şi Marea Britanie, dovedind reale calităţi diplomatice în susţinerea şi apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în primul război mondial de partea Puterilor Centrale şi a susţinut alianţa cu Antanta, în vederea susţinerii de către aceasta a idealurilor naționale românești.
În perioada Conferinţei de pace de la Paris (1919) dar şi după încoronarea, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922), a participat la o campanie diplomatică pentru recunoaşterea internaţională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, George V, vărul său, cu președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, primul ministru al Franţei, Georges Clemenceau sau cu reprezentanţii de marcă ai presei europene.
După moartea regelui Ferdinand şi venirea la putere a fiului lor, Carol II (1930), acesta a reuşit îndepărtarea reginei Maria din viaţa politică, obligând-o să trăiască, practic, într-un soi de exil intern la reşedinţele sale de la Balcic şi Bran.
În ultimii doi ani de viaţă, bolnavă fiind, s-a tratat la diferite sanatorii din Europa, revenind în ţară în vara lui 1938, murind la 18 iulie 1938, la reşedinţa sa de la Pelişor, Sinaia.
A cerut, prin testament, ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeş, iar inima să-i fie păstrată într-o raclă din capela Stella-Maris a reşedinţei, din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.
