În primul rând, definim ce parte de vorbire este „cuminte”. Acesta este un adjectiv.
Apoi, ne amintim în ce situații poate fi acesta numele predicativ, respectiv atributul adjectival.
Atunci când un adjectiv este nume predicativ, se află într-un predicat nominal, adică în structura verb copulativ (la un mod personal) + nume predicativ. Cel mai cunoscut verb copulativ este „a fi”. Alcătuim deci o propoziție cu verbul „a fi” și adjectivul „cuminte”:
Poți verifica observând verbul „este” și punând întrebarea: cum este?
Atunci când un adjectiv este atribut (adjectival), se află într-o structură de tip substantiv+adjectiv:
- Un copil cuminte ascultă mereu de părinți.
Poți verifica folosind întrebarea: ce fel de copil?
