👤

scrie cat mai multe adverbe DAU COROANA​

Răspuns :

Adverbul este o parte de vorbire neflexibilă care însoțește un verb, un adjectiv sau un alt adverb și care exprimă: caracteristica unei acțiuni sau stări (Face bine ceea ce face.), caracteristica unei însușiri (Are o mașină destul de mare.), împrejurarea în care se petrece o acțiune (Va pleca acolo mâine-seară.). Cuvântul adverb provine din limba latină și este compus din ad (pe lângă) și verbum (verb).

Reguli de recunoaștere a adverbelor

orice verb poate primi un adverb (vine mâine-seară, doarme acolo)

orice adjectiv poate primi un adverb (Are o față destul de plăcută)

Clasificarea adverbelor

După formă, adverbele pot fi de două feluri: adverbe simple (abia, așa, bine, destul, azi, mâine, aici, acolo) sau adverbe compuse (azi-noapte, mâine-seară, ieri-dimineață, astă-vară, după-masă).

După înțeles, adverbele se împart în trei categorii: adverbe de loc (acasă, aici, acolo, deasupra, departe, aproape, împrejur, sus, jos, unde, undeva), adverbe de timp (acum, atunci, astăzi, ieri, târziu, devreme, odată, îndată, totdeauna, când, deocamdată), adverbe de mod (abia, așa, alene, astfel, bine, cruciș, cum, degrabă, românește, vitejește, uneori).

În funcție de substituirea unor cuvinte care exprimă împrejurările, adverbele pot fi: adverbe demonstrative (aici, acolo, dincoace, dincolo, acum, atunci, atunci când, acolo unde), adverbe nehotărâte (oriunde, undeva, oricând, cândva, oricum, oarecum, fiecum, cumva, câtva, oricât), adverbe negative (niciodată, nicicând, nicăieri, nicicum, nicicât, nicicând), adverbe interogative (unde, cum, când, cât).

Gradele de comparație ale adverbului

Gradele de comparație ale adverbului sunt aceleași cu cele ale adjectivului și au rolul de a exprima gradarea caracteristicilor sau a împrejurării.

Adverbele pot avea trei grade de comparație: pozitiv (repede), comparativ (de superioritate – mai repede, de egalitate – la fel de repede, de inferioritate – mai puțin repede), superlativ (relativ de superioritate – cel mai repede, relativ de inferioritate – cel mai puțin repede, absolut – foarte repede).

Funcțiile sintactice ale adverbului

Atribut adverbial

Nume predicativ

Complement circumstanțial de loc

Complement circumstanțial de mod

Complement circumstanțial de timp

Schimbarea valorii gramaticale a adverbului

Schimbarea valorii gramaticale a adverbelor are loc prin conversiunea substantivelor și a adjectivelor.

Valorile stilistice ale adverbului

epitet, repetiție, enumerație

Răspuns:

ce fel de adverbe mai exact?