Cîntarea Cîntarilor este o oda a iubirii care ridica dragostea dintre barbat si femeie la nivelul stabilit initial de Facatorul nostru. Adevarata religie condamna deopotriva si ascetismul si depravarea. Culmea iubirii este reciprocitatea de sentimente si trairi dintre un sot si o sotie în cadrul sfînt al familiei.
ªi în originalul evreiesc si în greaca si în latina, cartea poarta acelasi nume: „Shir Hashiram", „Asma Asmaton" si „Canticum Canticorum" care se traduc toate în româneste prin „Cîntarea Cîntarilor". Numirea subliniaza valoarea textului care trece drept un superlativ al artei literare evreiesti.
Textul însusi ne spune ca aceasta carte este scrisa de Solomon. (1) Numele lui apare de sapte ori în continutul ei (1:1, 5; 3:7, 9, 11; 8:11, 12). (2) Conditiile de abundenta si belsug pe care numai unul ca Solomon le-a avut sînt descrise în capitolul 3:6-11. (3) Cetatile pomenite în text fac aluzie la existenta unei tari care nu traise înca tragedia divizarii.
Textul din 1 Împarati 4:32, 33 ne spune ca Solomon a compus 1.005 cîntari si a avut o cunoastere deosebita despre animalele si plantele din natura. În textul Cîntarii Cîntarilor sînt pomenite 21 de feluri de plante si 15 specii de animale.
Cîntarea a fost compusa în tineretea lui Solomon, probabil cam prin anul 965 î.Cr.
Ca în toate marile povesti de dragoste din lume, faptele acestei întîmplari sînt simple si aparent, banale. Ceea ce le confera o incomensurabila valoare este bogatia de sentimente umane care le însotesc. Iata mai întîi datele acestui poem de dragoste:
Împaratul Solomon avea o vie în tinutul deluros al lui Efraim, cam la 80 de kilometri de Ierusalim (8:11). El a lasat-o în îngrijirea unor arendasi (8:11) care erau de fapt o familie constituita din mama, doi fii (1:6), si doua fete: Sulamita (6:13) si înca o sora mai mica a ei (8:8). Aceasta Sulamita era un fel de „cenusareasa" a familiei (1:5), foarte frumoasa, dar nebagata în seama de nimeni. Fratii ei o tratau cu toata asprimea punînd-o la munci grele, asa ca ea nu si-a putut pastra si îngriji prea mult frumusetea chipului (1:6). Era pusa sa tunda via si sa aseze curse pentru vulpile mici care stricau via (2:15). Uneori era trimisa sa pasca oile (1:8). Viata sub arsita soarelui o facuse sa aiba pielea complet arsa de soare (1:5).
