Răspuns :
Răspuns:
A fost odată, pe fundul mării, o împărăţie fermecată a sirenelor. Împăratul acelui tărâm avea şase fete preafrumoase. Iar cea mai mică dintre ele îşi petrecea multă vreme ascultând poveştile depănate de bunica ei, despre lumea de dincolo de oglinda apei. Când mai crescu, Mica Sirenă prinse a-şi însoţi surorile. Ieşeau din valuri cu mare băgare de seamă, ca nu cumva să fie văzute, şi priveau curioase corăbiile. Le plăcea tare mult să cerceteze ciudatele fiinţe cu două picioare, care forfoteau pe punte. Într-o zi, pe mare se stârni o furtună cumplită, care prinse la mijloc o corabie şi o purtă de colo-colo ca pe o coajă de nucă. În cele din urmă, valurile şi vântul puternic o răsturnară şi apoi o scufundară.
Deodată, Mica Sirenă auzi un glas cerând ajutor. Era un tânăr de pe corabie, gata-gata să se înece. Mica Sirenă îl scăpă de la moarte, ducândul la mal. Văzând o tânără care alerga înspre ei, mica prinţesă se ascunse după nişte stânci.
— E însuşi prinţul! spuse tânăra, luându-l în braţe.
Şi, tocmai atunci, prinţul îşi reveni şi deschise ochii. Adevărul era că Mica Sirenă se îndrăgostise de chipeşul prinţ.
Nu trecea zi să nu iasă din valuri, în preajma ţărmului, nădăjduind să-l revadă. Şi, cum nu mai putea de dor, merse la vrăjitoarea mării şi-i ceru s-o prefacă într-un om ca toţi oamenii.
— Fie, numai că, drept răsplată pentru astfel de farmece, vreau să-mi dai glasul tău, îi ceru vrăjitoarea. Şi mai trebuie să ştii că n-o să mai poţi înota până la palatul tatălui tău şi la surorile tale, iar dacă prinţul nu te va lua de nevastă, te va paşte moartea!
Chiar şi aşa, Mica Sirenă tot se învoi, după care luă de la vrăjitoare licoarea fermecată şi o bău. Dintr-odată se simţi de parcă o sabie cu două tăişuri i-ar fi spintecat trupul delicat, iar de durere leşină. Când îşi reveni, observă că se afla undeva pe ţărm şi că, în loc de coada de peşte, avea acum două picioare! În scurt timp apăru prinţul care, crezând că e vreo naufragiată, o luă pe preafrumoasa fată în braţe şi o duse la castelul lui. Dar, fiindcă plătise acele farmece cu glasul ei, Mica Sirenă nu fu în stare să-i vorbească prinţului despre iubirea ce i-o purta. Apoi, la aflarea veştii că prinţul urma să se însoare cu tânăra care-l găsise pe ţărm, îşi simţi inima sfâşiată de durere. Tot de la vrăjitoarea mării mai ştia că, dacă l-ar fi ucis pe prinţ, ar fi redevenit sirenă. Dar nefiind în stare să îl omoare pe cel pe care-l iubea atât de mult, Mica Sirenă se aruncă în apa mării, preschimbându-se pe vecie în spuma cea albă a valurilor...
Sfârșit
