Simfonia clasică se dezvoltă la Viena în ultimele decenii ale secolului
al 8-ulea și în principal este legată de numele compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven.
Simfonia clasică are în general patru părți:
1.Prima parte în tempo rapid , structurată sub formă de sonată bitematică și repartizată după schema „expoziție-dezvoltare-repriză”. Uneori este precedată de o scurtă introducere lentă.
2.Mișcarea a doua este lentă și permite mai multe abodrări formale; se folosesc cel mai mult forma de romanță cantabile, tema cu variațiuni și rondoul. W.A. Mozart introduce în această parte și forma de sonată .
3.Mișcarea a treia, în tempo de menuet constituie de obicei partea cea mai scurtă a simfoniei.
Începând cu Ludwig van Beethoven, menuetul este înlocuit de scherzo, într-un tempo mai rapid și dansant.
4.Finalul are un tempo rapid și este construit cel mai adesea ca rondo, dar și în formă de sonată sau ca temă cu variațiuni.
