Oamenii sunt ființe cercetătoare, caută mereu să afle noi dimensiuni
ale realității, pornind de la o lume apropiată, descifrabilă prin simțurile biologice, apoi continuând aventuros, cu puterea minții, dincolo de
aparițiile aparenței.
O deplină geometrie se desfășoară-n desene misterioase, topind
voința oamenilor în incercarea de a rupe vraja misterului.
Poezia ne aduce nouă aminte, de ceva mult mai vechi, ceva ca un
ecou plăpănd, fluturând peste secole, într-o vibrație clară, dincolo de
efemeridele poteci de fiecare zi:
"De mii și mii de veacuri se-nvârt în spații aștrii.
De mii și mii de veacuri... zori și-asfințituri sunt "
Și aici, nu încape îndoială, lumea nu este doar o întâmplare,
nu este doar "zar scăpat din mâini nemuritoare".
Lumea e deplina copie a unui Creator Universal, iar menirea,
tămăduirea și mântuirea sunt cercetări ce nu au ostenire.
