Ma ajuta cineva cu o povestire la acest fragmemt ,va rog dau coromita
Când omul a făcut începutul, el nu mai ajunge la capăt. O dorinţă naşte pe cealaltă. Acuma preotesei i-a intrat un lucru în cap.

— Ştii tu ce, popă? zise ea într-o dimineaţă. Eu aş gândi că ar fi bine să fac câteva straturi colo de-a lungul gardului.

— Straturi?

— Da! să semănăm ceapă, morcovi, fasole, barabule şi curechi.

Părintele rămase uimit. Îi părea că asta ar fi peste putinţă. Straturi în Sărăceni!... Dar câteva zile capul îi era plin de straturi, de barabule, de curechi şi fasole; aşa, peste iar câteva zile locul era săpat, straturile erau făcute. Nu era ziuă în care atât popa, cât şi preoteasa să nu fi mers măcar de zece ori la straturi, pentru ca să vadă dacă nu erau răsărite seminţele. Mare a fost bucuria într-o zi. Popa s-a sculat mai de dimineaţă.

— Muiere, scoală!

— Ce-i?

— Au răsărit!

Toată ziua aceea popa şi preoteasa cu copii cu tot au petrecut vremea şezând pup între straturi. Care vedea mai multe seminţe încolţite, acela era mai norocos.

Iară sătenii treceau pe lângă casa popii, priveau printre spini la straturile popii şi-şi ziceau şi astă dată: "Popa e omul dracului!"

— Auzi tu, preoteasă, grăi acum popa. Oare n-ar fi bine să sămănăm păpuşoi pe lângă gard şi împrejurul straturilor?

— Ba bine, zău aşa! Mie-mi place păpuşoiul verde!

— Şi mie, mai ales copt pe jăratic!

Lucru nou! popa se-nconjură cu păpuşoi. Îi râdea inima când gândea cât se va face de frumoasă treaba, când jur împrejur păpuşoiul va creşte şi va acoperi spinii din gard, care începeau a nu-i mai plăcea părintelui. Dar tot vorba cea veche: un necaz naşte pe celălalt. În dosul casei era încă o bucată de loc, de vreo cinci ori mai mare decât acea îngrădită. Asta nu mai ieşea din mintea popii. Pentru ce să stea goală? Oare n-ar putea el pune păpuşoi şi în dosul casei?

În ţarinile de pe Faţă oamenii arau şi semănau, în sat însă neatins era pământul, pentru că aici era sat.