Poezia Lumina face referire la sentimentele autorului fata de intuneric ai lumina.Lumina creată in ziua dintâi este apreciată de autor.Dar întunericul i-a luat locul.Cand lumina apare din nou ii navaluie in piept autorului si acesta crede ca e ultimul strop de lumina creată in ziua dintâi.
Poetul imortalizează un moment surprins in anotimpul vara, in apropierea unei furtuni. El aseamănă fulgerele cu niște picioare smulse dintr-un păianjen, menționează că este o căldură insuportabilă. Din planul cosmic, trece in planul terestru unde, printr-o hiperbolă, extinde lanul de grâu in apropierea căruia probabil se află ca observator, la nivelul intregului pământ, de fapt, această imagine fiind limita câmpului său vizual, lan dominat de cântecul lăcustelor.
In continuare, poetul reduce si mai mult scara de observați, venind acum la nivelul spicelor pe care le personifică, iar noțiunea abstractă de "timp" capătă și ea valențe omenești, adormind în târâit de greier.
