Sunt săraci, sărăcuţii, că n-au tată e săraci şi ea, C-a Tămas ..Tot 71-are nimeni copii ai mine!" isi zice ea, şi nimeni nu poate de copiil ei. Mult sunt sănătoşi şi rumeni, doinici, plini de viață, in 10 aceea se inchini Mara si in fata icoana, apoi işi ia copilaşii, pe care totdeauna ii poartă după dânsa ii dă puțin inainte şi le zice: Inchinati-vă şi ai sărácuții mamei!" zaducă cu doi copii, cui, Doamne, ar putea să-i lizse cînd se duce la tárg? Cum, cind e atât de bine să-i vezi?! Umbla Mara prin lume, aleargă sprintenă, se târguieşte şi se ceartă cu oamenii, se mai iaşi de cap câteodată , plânge și se plânge c-a rămas văduvă, şi apoi se uită impregiut să-şi vadă copii şi iar råde. să ştie aceasta mai bine decât dânsa, care ziua toată vede mereu copii şi oameni şi nu poate să vadă fință omenească fără ca s-o pună alături deştepti şi frumoşi, răi sunt, mare minune, şi e lucru ştiut că oameni de dai Doamne numai din copii răi se fac. Mai sunt şi zdrenţăroși și desculți și nepeptănați și nespălaţi şi obraznici, sărăcuții mamei, dar tot cam aşa e şi ea însăşi; cum altfel ar putea fi o văduvă săracă? Cum ar putea să fie copiii săraci, care cea isi petrec viața în tárg, printre picioarele oamenilor? Muiere mare, spătoasă, greoaie şi cu obrajii bătuți de soare, de osi ploi , de vânt, Mara stă ziua toată sub şatra, în dosul mesei plină wp de poame şi de turtă dulce. La stânga e coşul de peşte, iar la dreapta les clocoteşte apă fierbinte pentru „vornovişti", pentru care rade din când în când hreanul de pe masă. Copiii aleargă şi îşi caută trea- ste bă, vin când sunt flămânzi şi iar se duc după ce s-au săturat, mai se joacă voioşi, mai se bat fie între dânşii, fie cu alții, şi ziua trece tul pe nesimţite. Apoi, după ce a mai băut şi o ulcică de apă bună, ea scoate săculețul, ca să facă socoteala. Niciodată ea n-o face numai pentru ziua trecută, ci pentru toată viața. Scăzând dobânda din capete, ea pune la o parte banii pentru ziua de mâne, se duce la căpătâiul patului şi aduce cei trei ciorapi: unul pentru zile de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida şi al treilea pentru Trică. Nu e chip să treacă zi fără ca ea să pună şi măcar numai câte un creițar în fiecare din cei trei ciorapi, mai bucuros se împrumută pentru ziua de mane. Când poate să pună florinul, ea-l sărută, apoi rămâne aşa, singură, cu banii întinşi pe masă, stă pe gânduri şi începe în cele din ea ar apt nd are rea urmă să plângă. Nu doară că i-ar fi greu de ceva; când simte greul vieții, Mara nu plânge, ci sparge oale ori răstoarnă mese sau coşuri. Ea îşi dă însă ind seama cât a avut când a rămas văduvă, cât are acum şi cât o să aibă odată. Şi chiar Mara să fii, te moi când simți că e bine să fii om în lumea aceasta, să alergi de dimineață până seara şi să ştii că n-o faci au degeaba. lui Peste zi ea vede multă lume, şi dacă-i iese-n cale vreo femeie care-i place şi ca fire, şi ca înfăţişare, ea-şi zice cu tainică mulțumire: „Aşa are să fie Persida mea!" Iar dacă bărbat e cel ce-i place, ea-şi zice: ,,Aşa are să fie Trică al meu!" Era una; preutesa de la Pecica, o femeie minunată, şi dulce la fire, și bogată, şi frumoasă: ar fi spart Mara toate oalele dacă cineva s-ar fi încumetat să-i spună că Persida ei n-are să fie tot aşa, ba chiar mai şi mai. Iar preutesa aceea stătuse patru ani de zile la călugăriţele din


Cineva care se pricepe să facă planul de idei? Urgent dau coroană ​