Răspuns :
Răspuns:
Comunicarea verbală
se realizează prin limbaj, care reprezintă un ritualcare se petrece atunci când ne aflăm într-un anumit mediu în care un răspunsconvenţional este aşteptat de la noi. Aceste ritualuri ale limbajului sunt învăţate dincopilărie, deoarece ele depind de anumite obiceiuridirect raportate la o anumităcultură şi comunitate; totodată, sunt învăţate obiceiurile de limbaj corecte şiincorecte (spre exemplu, cuvintele indecente pe care copilul le foloseşte pentru prima dată sunt reprimate sever de către părinţi). Ulterior, individul învaţă săfolosească cuvintele în funcţie de mediul în care se află. Este un prim pas în direcţiaspecializării limbajului. În timp, în funcţie de diferitele cunoştinţe asimilate, persoana poate utiliza tipuri diferite de limbaj, mai redus sau mai înalt specializate.
Cea mai întâlnită modalitate de comunicare este
comunicarea orală
.Comunicarea nonverbală o însoţeşte pe cea verbală, definindu-se în relaţie cuaceasta într-un mod aparte, în sensul sprijinului pe care ea îl furnizează prinelementele de întărire, nuanţare şi motivare a mesajului.Comunicarea orală
reprezintă un instrument prin care avem acces la studiulaltor forme şi procese de comunicare: "Principalul mijloc al comunicării umane estelimba vorbită, atât în sensul priorităţii istorice, cât şi pentru că este forma decomunicare cea mai frecvent utilizată şi care oferă modelul pentru alte forme decomunicare". Limba are un caracter convenţional, se sprijină integral pe acordulimplicit şi informal al utilizatorilor de a respecta regulile interne ale acesteia privindatât utilizarea, cât şi semnificaţia.
Comunicarea paraverbală
este reprezentată de modul în care sunt rostitecuvintele, prin folosirea caracteristicilor vocii. Altfel spus, comunicarea paraverbalăse referă la: tonul vocii, viteza vorbirii, ritmul şi inflexiunile rostirii, intensitatea,volumul vocii, pauzele, sublinierile, alte sunete produse (onomatopee, geamăt,mormăit, oftat, râs). Modul de folosire a vocii şi mai ales tonul pot să:
•
susţină/întărească mesajul verbal
•
contrazică mesajul
•
deformeze mesajul
•
înlocuiască mesajulDe obicei paraverbalul sprijină mesajul verbal şi arată natura relaţiilor dintre expeditor şi receptor; poate fi utilizat şi pentru a diferenţia sensul cuvintelor.
Comunicarea nonverbală
este reprezentată de comportamentul fizic(body language) care însoţeşte vorbirea. Poate fi intenţionată sau neintenţionată.Include multitudinea de gesturi pe care oamenii le folosesc pentru a-şi acompaniasau uneori chiar pentru a-şi înlocui cuvintele: felul în care strângi mâna cuiva atuncicând eşti prezentat, felul în care ţii mâinile, cum îţi încrucişezi picioarele, posturagenerală a corpului, tonalităţile vocii, zâmbetul. Include felul în care te îmbraci, staisau păşeşti. Aspectele non-verbale de care ţinem seamă atunci.
personală. Într-o comunicare scrisă se folosesc de obicei câteva elemente precum: folosirea frazelor cu o lungime medie (15-20 de cuvinte), a paragrafelor centrate asupra unei singure idei, a cuvintelor înţelese cu siguranţă de receptor ;evitarea exprimării comune, tipică limbajului oral, a cuvintelor inutile, redundante;alegerea cuvintelor încărcate de afectivitate optimă în contextul ⁷pedagogic creat, aexpresiilor afirmative, toate acestea fiind elemente utile intr-o integrare eficace întresuportul scris şi cel oral în cadrul comunicării didactice. Comunicarea scrisă arecâteva avantaje. Printre care amintim:1) durabilitatea în raport cu forma orală a comunicării;2) textul poate fi văzut/citit de mai multe persoane;3) poate fi citit la un moment