1. Indică sensul din text al secvenței cu lacrimi în ochi.
2. Menționează două dintre profesiile avute de tatăl autorului, utilizând informaţiile din textul dat.
3. Precizează care este argumentul invocat de unchiul autorului pentru a-l determina pe Papago să renunțe la vocația sa, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din text.
4. Explică motivul pentru care autorul primește de la tatăl său blazonul Șerbanilor.
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, modul în care tatăl lui Andrei Șerban reușește să-și împlinească visul, așa cum se desprinde din textul citat.
6. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă alegerile profesionale sunt influențate sau nu de evenimentele din viața personală, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul O biografie de Andrei Șerban, cât și la experiența personală sau culturală.


Unchiul Mihai, fratele tatei, era foarte apropiat de Iuliu Maniu și, dacă nu mă înșel, fusese ministru în guvernul lui. Era un ardelean dintr-o bucată, în ciuda educației austriece pe care o primise. Tatăl meu, Gheorghe (deși el prefera „George”, căci îi suna mai dulce la ureche), se trăgea dintr-o familie de români nobili din Arad (spre amuzamentul meu, se mândrea des cu blazonul Șerbanilor datând din 1603, pe care mi l-a dat pe patul de moarte, să-l duc în cabana mea din America și să nu uit de unde vin).[…]
Era anul 1916, Europa era zdruncinată de război, dar adolescentul Papago, care fusese cercetaș în primii ani, era convins că trebuie să ajungă la Paris să studieze sculptura cu Rodin. Avea în el o chemare pasionată și un talent vizual evident. Ar fi fost normal să-și urmeze vocația. Într-o zi, fratele lui l-a invitat calm la o plimbare cu brișca prin Cluj, unde familia se stabilise după moartea prematură a bunicului meu. „Deși sunt mai mare, îți voi vorbi de la egal la egal, deschis, fără prejudecăți! Tu vrei să mergi la Paris să studiezi les beaux-arts. Frumos, nimic de spus. Dar gândește-te totuși la situația în care ne aflăm. Suntem în plin război, mama și Florica (sora lor) au nevoie de ajutorul nostru. Ce vei face în timp cu acest titlu de sculptor? Nu crezi că pentru moment ar fi util să te concentrezi pe ceva practic, care îți va aduce o situație stabilă și de care familia are nevoie? Ce zici de ideea de a merge la Leipzig, să studiezi avocatura? Și, dacă avem norocul să se termine războiul iute, vei da o raită și pe la Paris, la Rodin, de ce nu!?” Tatăl meu i-a mulțumit cu lacrimi în ochi pentru sfat. Ceea ce el considera o intervenție salvatoare, un gest fratern, înțelept și matur, mie mi se părea, dimpotrivă, o catastrofă, distrugerea șansei tatălui meu de a avea un viitor artistic. Urmarea: tatăl meu a studiat Dreptul la Leipzig, a practicat un timp avocatura, dar nu i-a plăcut, a devenit consilier financiar și a lucrat la diverse ambasade ale României (la Praga, Roma, Paris, dar după ce Rodin deja murise), apoi a ajuns director al Băncii Regale și, o vreme, consilier al lui Maniu, până când s-a trezit fără slujbă, după război. Pe lângă tot răul, comunismul i-a făcut și un bine lui Papago, căci l-a ajutat să-și urmeze, în sfârșit, vocația artistică. Fiind dat afară din toate posturile, ca mulți alții, tatăl meu a trebuit să-și caute o ocupație și, cum îi plăcea mult fotografia, a aflat că la o editură care tocmai se înființase era nevoie de un fotoreporter. Fotografia i-a salvat viața și familia. Unchiul Mihai nu a trăit destul pentru a vedea că o meseria artistică s-a putut dovedi în timp lucrativă, pentru că familia noastră a fost susținută de salariul de fotograf al lui Papago, până ce mama a reușit să-și găsească un post de profesoară de limba română.