6. Povestea stejarului bătrân de Oltea Paraschiv A fost odată ca niciodată un stejar bătrân, care trăia chiar în mijlocul unei păduri întinse. De bătrân ce era, nici nu mai ştia câți ani are ... Brațele-i erau noduroase, iar coaja în care era îmbrăcat era aspră şi, pe ici pe colo, cârpită, pentru că vijeliile pe care le înfruntase de-a lungul remurilor au smuls câte o bucată din ea. Stejarul cel bătrân o iubea tare mult pe Domna Toamna. Îi plăceau cel mai mult culorile cu re ea îi vopsea frunzele: galben-ruginiu, roşcat-portocaliu... Domniţa Toamna îl mângâia cu vânturi reci, îi spăla ramurile cu ploi lungi şi, uneori mineața, îl dădea peste tot cu o brumă argintie şi el se simţea atunci tare frumos..... Cum sose stejarul o întreba: Domniţă, când vor fi coapte şi fructele mele? Sunt aşa de multe, iar eu sunt bătrân şin mai pot ţine... - Aşa e, Moş Stejar. Eşti plin de ghindă gustoasă. Mai aşteaptă puţin şi se va coace. Atur Chema veveriţele şi pe Moş Martin să o culeagă. - O, ce bine-mi pare! răspundea stejarul. Sprintenele veveriţe vor lua ghinda şi o vor du mară, ca să aibe provizii la iarnă. Şi Martin, moşul, cu câtă plăcere o va mânca! Nu mai trecu mult timp şi chiar aşa se întâmplă. Ghinda stejarului se cocea, fu culeasă rite, de Moş Martin, uneori cădea pe jos şi de acolo o adunau alte vieţuitoare... Încet-în ului îi cădeau şi ultimele frunze, semn că, în curând, toamna va pleca. - Stejarule, eu trebuie să pornesc la drum, şopti Toamna. Acum greutatea fructelor n pasă. Poți să te odihneşti. Din frunze ţi-am făcut un covor moale, cu care am învelit rădăc stenite. Poţi să dormi, să te odihneşti, până când sora mea, Primavara, te va trezi... - Mulțumesc, Toamnă frumoasă, îi răspunse stejarul şi apoi se cufundă într-un somn .câteva impresii va rog mult .​