Patriotismul a devenit un cuvant desuet, ba chiar rușinos a-l rosti în mass-media, în conferințele ținute de o serie de intelectuali cu blazon sau în scrierile acestora, dar mai ales în rîndul tinerilor. Conform ultimelor sondaje de opinie, sub 10% din generația tanără afirmă că sunt „foarte patrioți“. Întrebarea e pusă prost, întrucît nu poți să fii mai patriot sau mai puțin patriot. La fel cum nu poți să fii mai credincios sau mai puțin credincios, mai integru sau mai puțin integru, mai viu sau mai puțin viu. Tocmai aici cred că întampinăm esența patriotismului, anume aceea de a fi om viu, protagonist al propriei existențe alături de a celui de langă tine.
Patriotismul de fațadă, zgomotos, bine împachetat în poleiala lozincardă a frazelor sforăitoare a fost instrumentul implacabil de manipulare a maselor de către Iliescu și CV Tudor. Ei sunt corifeii colectivizării sentimentelor celor mulți față de iubirea de patrie. „Nu ne vindem țara“ a fost refrenul confecționat în laboratoarele fostei Securități prin care mari companii occidentale au fost împiedicate de clientela FSN să investească într-o Românie energofagă, cu o economie pusă pe butuci de regimul comunist. Milioanele de locuri de muncă subvenționate au însemnat tot atatea milioane de patriotarzi, în vreme ce pionii puterii politice căpușau fabricile și uzinele falimentare.
