Figuri de stil-Baba Cloanta de Vasile Alecsandri Şede baba pe călcâie În tufărul cel uscat, Şi tot cată ne-ncetat Când la luna cea bălaie, Când la focul cel din sat. Şi tot toarce cloanța, toarce, Din măsele clănțănind Şi din degete plesnind. Fusu-i repede se-ntoarce, Iute-n aer sfârâind. "Fugi, Urâte! baba zice, Peste codrul cel frunzos, În pustiu întunecos! Fugi, s-alerge-acum aice Dragul mândrei, Făt-Frumos. De-a veni el după mine Să-1 iubesc eu, numai eu, Dare-ar Domnul-Dumnezeu Să-i se-ntoarcă tot în bine, Cum se-ntoarce fusul meu! Iar de n-a vrea ca să vie, Dare-ar Duhul necurat Să fie-n veci fermecat Şi de-a Iadului urgie Vecinic să fie-alungat! În cap ochii să-i se-ntoarcă Şi să-i fie graiul prins, Iar Satan, c-un fier aprins, Din piept inima să-i stoarcă Şi s-o ardă-n foc nestins! Fiară-Verde să-1 gonească Cât va fi câmp de gonit Şi lumină de zărit. Noaptea încă să-1 muncească Sânge-Roş şi Hraconit! Toarce baba, mai turbată! Fusu-i zboară nevăzut, Căci o stea lungă-a căzut, Pe lună s-a pus o patâ Şi-n sat focul a scăzut: "Dragă puiule, băiete, Trage-ți mâna din cel joc Ce se-ntoarce lângă foc, Ş-ochii de la cele fete, Cu ochi mari, får' de noroc.Vin' la mine, voinicele, Că eu noaptea ți-oi cânta, Ca pe-o floare te-oi căta, De deochi, de soarte rele, Şi de şerpi te-oi descânta. Vai! din ziua cea de vară Când, prin luncă rătăcit, Cântai Doina de iubit, Cu-a mea inimă amară Sufletu-mi s-a învrăjbit! Adă-mi fața ta voioasă Ş-ai tăi ochi de dezmierdat, Că mă jur în ceas curat Să-ți torc haine de mătasă, Haine mândre de-mpărat. Vârcolacul se lățeşte Sus, pe lună, ca un nor, Vin' ca pasărea-ntr-un zbor Pân' ce viața-mi se sfârşeşte Ca și lâna din fuior. " Baba Cloanța geme, plânge, Căci fuiorul s-a sfârşit, Iar voinicul n-a venit! Mâinile cumplit îşi frânge, Crunt strigând spre răsărit: "Sai din hău făr' de lumină Tu, al cerului duşman! Tu, ce-n veacuri schimbi un an Pentr-un suflet ce suspină, Duhul răului, Satan! Tu, ce stingi cu-a ta aripă Candela de pe mormânt, Unde zac moaşte de sfânt,Când înconjuri într-o clipă De trei ori acest pământ! Vin' ca-n ceasul de urgie Când zbori noaptea blestemând, Ca să-mi faci tu pe-al meu gând Că de-acum pe vecinicie Tie sufletul îmi vând! " Abia zice, şi deodatâ Valea, muntele vuiesc, În nori corbii croncăiesc, Şi pe-o creangă ridicatâ Doi ochi duşmani strălucesc! "Eu pe mândru-ți 1-oi aduce (Zbiară-un glas ce dă fiori), Printre şerpi şi printre flori, La cea baltâ de mă-i duce Şi-mprejuru-i de trei ori! " Baba Cloanța se porneşte Fără grijă de păcat, Cu Satan încălecat, Ce din dinți grozav scrâşneşte Şi tot blestemă turbat. Saltă baba, fuge, zboară Cu sufletul după dor, Ca o buhnă la izvor, Şi-n urmă-i se desfăşoară Toată lâna din fuior. Fuge baba despletită, Ca vârtejul fioros, Sus, pe malul lunecos, Şi-n tăcerea adâncită Satan urlă furios. Mii de duhuri ies la lună, Printre papură zburând, Şi urmează şuierind, Baba Cloanță cea nebună Care-aleargă descântând. Codrul sună, clocoteşte De-un lung hohot pân' în fund. Valea, dealul îi răspund Prin alt hohot ce-ngrozeşte, Dar pe dânsa n-o pătrund!Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge ne-ncetat, Ca un duh înspăimântat, Căci Satana o repede Către țelul depărtat. Zece pasuri încă grele.. Mândrul că şi-a dezmierda, Ca pe-o floare 1-a căta, De deochi, de soarte rele Şi de şerpi 1-a descânta. Doi paşi încă... Vai! în lunc Țipă cocoşul trezit3; Iar Satan afurisit Cu-a sa jertfă se aruncă În băltoiul mucezit! Zbucnind apa-n nalte valuri, Mult în urmă clocoti, În mari cercuri se-nvârti, Şi de trestii, și de maluri Mult cu vuiet se izbi. Iară-n urmă liniştită Dulce unda-şi alina, Şi în taină legăna Fața lunii înălbită Ce cu ziua se-ngâna... pe malu-i trece noaptea Călătorul şuierând Printre papuri când şi când El aude triste şoapte Când Ş-un glas jalnic suspinând: "Vin' la mine, voinicele, Că eu noaptea ți-oi cânta, Ca pe-o floare te-oi căta, De deochi, de soarte rele Şi de şerpi te-oi descânta! "
