Omonimele sunt cuvinte care au aceeași formă și sensuri complet diferite.
Omonimele sunt:
lexicale, când sunt aceeași parte de vorbire; ele pot fi totale, dacă sunt identice la toate formele pe care le au în vorbire (broască – „animal“ , broască – „mecanism montat la o ușă“) sau parțiale, când nu sunt identice la toate formele din vorbire (acordă atenție, acordează chitara);
lexico-gramaticale, când sunt părți de vorbire diferite (dar – substantiv și conjuncție: A primit un dar. Cartea e cam ponosită, dar este interesantă.);
gramaticale când au forme identice cu valori gramaticale diferite (de exemplu, citesc – indicativ, prezent, persoana I, singular; ei citesc – indicativ, prezent, persoana a III-a, plural; el citește – indicativ, prezent, persoana a III-a, singular; citește! – imperativ, persoana a II-a, singular)
Când se pronunță la fel, cuvintele se numesc omofone (de exemplu, ea și ia). Când se scriu la fel, cuvintele se numesc omografe. Pentru a fi omonime, două cuvinte trebuie să se pronunțe la fel, adică să fie omofone. Omografele care se deosebesc prin accent nu sunt omonime (substantivul haină și adjectivul haină).
Exemple:
Omofoanele: (se sciu diferit si se pronunta la fel)
odata - o data
nici o data - niciodata
alta data - altadata
de mult - demult
s-a - sa
mia - mi-a
nea - ne-a
neam - ne-am
var - v-ar
sar - s-ar.
Omografele: ( se scriu identis si se pronunta diferit)
vesela - vesela
copii - copii.
haina - haina
umbrele - umbrele
zori - zori
zari - zari
