Răspuns:
Ciolanosul avea chef de vorbă. sedea la soare, călare pe o minge de fotbal şi crănțănea fără milă, cu dinţii, niște nuci ce-i umpleau sânul. Interlocutorul , un băiat de vreo opt ani, pigulea, stând pe vine, cu un vårí de cutitaş, câte o fărámă de miez din nucile mai tari, azvárlite deoparte. - Astea-s de la Nitu. Nu-l ştii? Unu'mic, cu ochelari, tuns la piele. As'vară am fost cu el in tabără, la Timiş. Simpatică mutră! Grozav ce ne distra... Să vezi. Vine-ntr-o zi la masă ceva mai târziu... Nu-s de ce întârziase. A, da, imi amintesc! Ii pusesem într-un pantof un şarpe mort. Se așează el la masă și muşcă dintr-o bucată de pâine. Ho-Ho-Ho! Era unsă cu ardei iute! Apucă atunci Nițu o cană cu apă şi-o dă toată peste gât. Ho-Ho-Ho! În cana turnasem sare!
Să vezi ce i-am făcut mai zilele trecute. Au ei acasă niste scaune cu arcuri. M-apuc eu și desfac pe furiș două fire de la sonerie şi așez butonul sub un arc de la scaunul lui. Cum se aşează pe scaun-tår!-soneria. Se scoală Nitu şi se duce la ușă. Nimeni. Vine indărăt şi dă să stea jos. Tärr! Cine-o fi?« zice şi se ridică. Îl auzeam in vestibul: »Cine-i? Cine-i acolo?« Nimeni. O oră întreagă I-am înnebunit. Pe urmă i-am spus. Acu' pun la cale alta...
-Dar bine, omule, nu se supără? il intrerupse îndignat băietasul.
