Răspuns :
Unul dintre cele mai vizibile elemente ale oraşului egiptean este templul. Acest aspect i-a determinat pe unii cercetători să elaboreze teorii urbanistice care au ca nucleu edificiul de cult. Studiind problema templului ca centru al oraşului egiptean, Carolyn Routledge[5]pune problema limitelor pe care le impune acest subiect. Autoarea menţionează numărul mic de situri în care relaţia dintre templu şi restul oraşului este clară, şi faptul că nu se poate şti dacă o anumită parte a oraşului era activă în acelaşi timp cu un anumit templu. În urma studiului, s-a ajuns la concluzia că există o formă arhetipală a oraşului în perioada Noului Regat, divizat în patru părţi în centrul cărora se aflau temple, care reprezentau principiul organizational central al oraşului, atât la nivel conceptual, cât şi practic. Plasarea edificiilor de cult şi a palatelor, constituia un element integral în arhetipul oraşului, oferind prin procesiunile regale, o reprezentare concretă şi fizică a relatiei dintre societate, regalitate şi divinitate.
《 Rolul templelor egiptene 》
Templele egiptene de cult funcţionau ca centre care susţineau faraonul, oferindu-i suport moral, spiritual şi economic, pentru a-şi putea menţine poziţia şi astfel, echilibrul în întreaga societate egipteană. Faraonul era considerat ca fiind încarnarea zeului Horus, zeu protector, care învinge răul, intermediar între zei şi oameni. Atunci când faraonul murea, devenea Osiris, iar noul conducător devenea la rândul său, Horus.